Una dintre cele mai comune și populare teorii despre apariția Lunii spune că, cândva, un corp spațial de dimensiunea lui Marte s-a prăbușit în Pământ și așa s-au adunat resturile și au format Luna. Deoarece la acel moment planeta noastră era încă în stadiul de formare, devenind mai fierbinte în interior, este probabil ca Pământul să fi fost acoperit de un ocean de magmă. Oamenii de știință susțin că Luna avea și un ocean de magmă la mai mult de 1000 de kilometri adâncime, care a apărut ca urmare a acreției (procesul de creștere a masei unui obiect ceresc cu ajutorul atracției gravitaționale).
„Rezultatele ultimelor noastre simulări sugerează că protoplaneta s-a prăbușit în tânărul Pământ la aproximativ 140 de milioane de ani după formarea Sistemului Solar, acum 4,57 miliarde de ani. Conform calculelor noastre, acest lucru s-a întâmplat în urmă cu 4,43 miliarde de ani - cu o eroare de 25 de milioane de ani”, comentează autorul principal al studiului Maxim Moris.
Cu toate acestea, principala problemă anterior a fost că oamenii de știință nu au putut spune exact cât timp a durat acest ocean să se solidifice pe Lună, așa că vârsta satelitului a rămas imprecisă.
În acest studiu, experții au folosit un nou model computerizat, care pentru prima dată a fost capabil să analizeze toate procesele asociate cu solidificarea magmei. Rezultatele au arătat „că oceanul magmatic al Lunii a fost de lungă durată și a durat aproape 200 de milioane de ani pentru a se solidifica complet”. Modelele vechi presupuneau că perioada de solidificare a durat doar 35 de milioane de ani.
Citeste si:
Ce ești tu?! Iata noutatile!!!
Asta schimbă totul! :))