La șapte luni de la lansare, pe 18 februarie 2021, roverul robotic american Perseverance a aterizat cu succes pe Marte. Aterizarea a făcut parte din misiunea Mars2020 și a fost urmărită în direct de milioane de oameni din întreaga lume, confirmând renașterea interesului global pentru explorarea spațiului. Un avion chinezesc l-a urmat curând tianwen-1, o misiune interplanetară pe Marte constând dintr-un orbiter, un lander și un rover numit Zhourong.
Perseverance și Zhourong au devenit al cincilea și al șaselea rover planetar lansat în ultimul deceniu. Primul a fost aparatul american Curiozitate, care a aterizat pe Marte în 2012, a fost urmată de trei misiuni chineze Chang'e.
În 2019, nava spațială Chang'e-4 și roverul său Yutu-2 au devenit primele obiecte care au aterizat pe partea îndepărtată a Lunii - partea îndreptată spre Pământ. Aceasta a devenit o piatră de hotar importantă în explorarea planetară, nu inferioară semnificației misiunii Apollo 8 din 1968, când partea îndepărtată a Lunii a fost văzută pentru prima dată de om.
Pentru a analiza datele obținute de roverul Yutu-2, care a folosit un radar care pătrunde la sol, oamenii de știință au dezvoltat un instrument care permite o determinare mult mai detaliată a straturilor de sub suprafața Lunii decât se făcea înainte. De asemenea, ne-a permis să ne facem o idee despre cum s-a dezvoltat planeta.
Partea îndepărtată a Lunii este importantă datorită formațiunilor sale geologice interesante, dar această parte ascunsă blochează, de asemenea, orice zgomot electromagnetic din activitatea umană, făcându-l un loc ideal pentru a construi radiotelescoape.
Radar la sol
Radarele orbitale au fost folosite pentru știința planetară încă de la începutul anilor 2000, dar misiunile recente ale rover-urilor chineze și americane sunt primele care au folosit radar de pătrundere la sol in situ. Acest radar revoluționar va face acum parte din încărcătura științifică a viitoarelor misiuni planetare, unde va fi folosit pentru a cartografi interiorul locurilor de aterizare și pentru a arunca lumină asupra a ceea ce se întâmplă sub pământ.
Radarul de pătrundere a pământului este capabil să obțină informații semnificative despre tipul de sol planetar și straturile sale subterane. Aceste informații pot fi folosite pentru a obține o perspectivă asupra evoluției geologice a terenului și chiar pentru a evalua stabilitatea structurală a acestuia pentru viitoarele baze planetare și stații de cercetare.
Primele date GPR disponibile pe planetă au fost obținute în timpul misiunilor lunare Chang'e-3, Chang'e-4 și Chang'e-5, unde au fost folosite pentru a studia structura straturilor de suprafață din partea îndepărtată a Luna și a oferit informații prețioase despre evoluția geologică a zonei.
În ciuda avantajelor GPR, unul dintre principalele dezavantaje este incapacitatea sa de a detecta straturi cu granițe netede între ele. Aceasta înseamnă că schimbările treptate de la un strat la altul trec neobservate, dând falsa impresie că subsolul este format dintr-un bloc omogen, când de fapt poate fi o structură mult mai complexă, reprezentând o cu totul altă istorie geologică.
O echipă de cercetători a dezvoltat o nouă metodă pentru a detecta aceste straturi folosind semnăturile radar ale stâncilor și bolovanilor ascunși. Noul instrument a fost folosit pentru a procesa datele radar de penetrare a solului preluate de roverul Yutu-2 al aparatului Chang'e-4, care a aterizat în craterul Karman din bazinul Aitken, la polul sudic al Lunii.
Bazinul Aitken este cel mai mare și cel mai vechi crater cunoscut, despre care se crede că s-a format în urma unui impact meteorologic care a străpuns scoarța Lunii și a ridicat materiale de pe mantaua superioară (stratul interior chiar sub acesta). Noul instrument a dezvăluit o structură stratificată nevăzută anterior în primii 10 m ai suprafeței lunare, despre care se credea că este un bloc omogen.
Folosind această metodă, oamenii de știință pot face estimări mai precise ale adâncimii suprafeței superioare a solului lunar, care este o modalitate importantă de a determina stabilitatea și rezistența fundației solului pentru stabilirea bazelor lunare și a stațiilor de cercetare.
Acesta recent descoperit Structura complexă stratificată sugerează, de asemenea, că craterele mici sunt mai importante și ar putea să fi contribuit mult mai mult decât se credea anterior la materialele depuse de impactul meteoriților și la evoluția generală a craterelor lunare.
Aceasta înseamnă că omenirea va avea o înțelegere mai completă a istoriei geologice complexe a lunii noastre și va putea prezice cu mai multă precizie ce se află sub suprafața Lunii.
Citeste si:
- NASA a vorbit despre viitorul misiunii pe Lună - Artemis
- NASA a decis locul de aterizare a misiunii PRIME-1 pe Lună